Sat Cartiu, Com Turcineşti Din drumul naţional 66 se ramifică drumul judeţean Turcineşti-Schela, ce făcea odinioară legătura prin pasul Vâlcanului cu Transilvania şi care permite accesul în unul din cele mai pitoreşti sate din nordul Olteniei, satul Cartiu. Clădirea, care ocupă o poziţie pitorească pe malul pârâului Cărtiorul, a fost realizată la sfârşitul sec. al XVIII – lea.Construită la început sub forma unei cule, aceasta a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenţii, dezvoltându-se ulterior în forma în care se găseşte astăzi şi care este un exemplu al modului de înţelegere a asocierii structurilor de lemn şi formelor de zidărie, notă dominantă a arhitecturii din zona subcarpatică. Dispusă pe trei nivele, casa prezintă un nucleu de trei încăperi la etajul I şi etajul II, fiecare din acestea având pe latura de vest adosat probabil, ceva mai târziu, un corp ce adăposteşte grupurile sanitare. Ceeace dă o notă de unicitate monumentului sunt salba de pridvoare realizate pe toate laturile cât şi scările de acces care realizează legătura pe verticală.Parterul, care este uşor scobit sub nivelul solului, cuprinde două beciuri cu intrări separate, legate pe latura de est printr-o sală deschisă, având ca elemente de decor două arce masive din zidărie mixtă – piatră şi cărămidă. Aerisirea acestor încăperi se realiza prin ferestre de dimensiuni relativ mici, care, prin modificările ulterioare, au fost parţial închise. Pe laturile de nord şi sud au fost realizate, ca urmare a măririi casei, câte o încăpere care era menită să adăpostească animalele mici.Etajul I prezintă, aşa cum aminteam mai sus, în jurul nucleului de trei încăperi, perimetral, un pridvor amplu, întrerupt pe latura de est de un masiv de zidărie, străbătut de trei deschideri terminate la partea superioară în arc în plin centru.La etajul II, împărţit în acelaş fel ca şi primul, pridvorul este delimitat numai de stâlpi de lemn. La el conduc două scări, ambele exterioare: una, cu aspect pitoresc şi monumental totodată, alipită faţadei laterale, unde se găseşte intrarea principală, apărată de ploi prin acoperişul casei însăşi, care se prelungeşte deasupră-i sprijinindu-se pe un înalt stâlp de lemn; alta pe faţa opusă prinsă între prispe şi încadrată discret în arhitectura acestora.