Privind selecția a 2 (două) persoane
pentru a patra mobilitate internațională din cadrul proiectului ”Privind spre viitor – Un muzeu educat și rezilient”
2022 – 1 – RO01 – KA122 – ADU – 000072258
Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” selectează doi participanți pentru ultima mobilitate internațională din cadrul proiectului ”Privind spre viitor – Un muzeu educat și rezilient”, cod 2022 – 1 – RO01 – KA122 – ADU – 000072258,finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1, Educația Adulților. Această mobilitate este reprezentată de participarea lao sesiune de job shadowingce va avea loc în Sofia, Bulgaria.
Job shadowing-ul va avea loc între 16-17 ianuarie 2024 la Muzeul Național de Istorie al Bulgariei din Sofia. Mobilitatea reprezintă o oportunitate extraordinară de a căpăta noi aptitudini în domeniul educației muzeale cu copii sau adulți, de a învăța cum se pot integra obiectivele culturale în circuitele turistice, etc. Pe parcursul a două zile (16 – 17 ianuarie 2024) participanții vor avea ocazia de a observa/ vedea cum colegii de la diferite departamente ale Muzeului Național de Istorie din Sofia lucrează cu publicul sau cu obiectele de patrimoniu. Toate costurile aferente participării la job shadowing sunt acoperite de programul Erasmus+.
Condiții de participare:
- Angajat sau colaborator al Muzeului Județean Gorj;
- Funcție de specialitate (muzeograf, referent, supraveghetor, restaurator);
- Colaborator sau voluntar al Muzeului Județean Gorj (organizează sau participă la proiecte cultural-educaționale cu muzeul. Colaborarea este justificată prin existența, în prelabil, a unui acord de parteneriat sau de colaborare aprobat de conducerea Muzeului Județean Gorj);
- Interesat să dezvolte noi programe cultural-educaționale cu adulți, persoane cu dizabilități, copii, etc. (inclusiv programe de incluziune socială);
- Cunoștiințe medii de limba engleză;
- Dorință de perfecționare profesională;
- Se va acorda prioritate candidaților care nu au mai participat la nicio mobilitate Erasmus+.
Cei interesați sunt rugați să depună la Secretariatul instituției, între 5 – 12 decembrie 2023, o scrisoare de intenție în care să descrie motivele pentru care doresc să participe la job shadowing-ul de la Muzeul Național de Istorie din Bulgaria, așteptările de la această mobilitate internațională și modul în care, în urma participării la acest job shadowing, ar putea contribui la dezvoltarea activităților Muzeului Județean Gorj.
Selecția va fi efectuată de o Comisie de Selecție formată din specialiști ai Muzeului Județean Gorj, iar rezultatele vor fi afișate pe data de 14.12.2023.
Prezentul anunț va fi afișat la Avizierul Muzeului Județean Gorj pe întreaga perioadă de realizare a selecției precum și pe website-ul instituției, www.muzeugorj.ro.